În secolul al XVI-lea, regina Elisabeta I a Angliei — crezând că unele sticle ar putea conține mesaje secrete trimise acasă de spioni sau de flote britanice — a numit un „Deschizător de Sticle Oceanice”, făcând din deschiderea lor de către oricine altcineva o crimă capitală. Iar în secolul al XVIII-lea, un marinar japonez căutător de comori, pe nume Chunosuke Matsuyama, naufragiat pe o insulă din Pacificul de Sud alături de 43 de camarazi, a sculptat un mesaj într-o bucată de lemn de cocos, l-a pus într-o sticlă și a aruncat-o în apă. Aceasta a fost găsită în 1935, aparent în același sat în care se născuse Matsuyama.
În 1915, un pasager de pe “Lusitania”, torpilată și scufundată de către submarinul german U-20, a aruncat peste bord un bilet emoționant: „Încă pe punte cu câțiva oameni. Ultimele bărci au plecat. Ne scufundăm repede. Unii bărbați de lângă mine se roagă cu un preot. Sfârșitul e aproape.”
Naufragiul navei Lusitania
Într-o dimineață de joi, la sfârșitul lunii iunie 1899, un băiat de 11 ani, pe nume William Andrews, se juca pe plajă la Ilfracombe, în Devon, Anglia. Acolo a observat o cutie mică de tablă plutind pe apă. Pe cutie scria „cafea și cicoare” și era legată cu un dop de plută ca să nu se scufunde. În interiorul cutiei se afla un bilet, scris cu creionul pe o pagină ruptă dintr-un jurnal de buzunar. Biletul era semnat de marinarul R. Neel și adresat doamnei Abigail Neel din Cardiff, Țara Galilor. Conținutul era următorul:
„Soției și copiilor mei.
Stella se scufundă în timp ce scriu aceste ultime cuvinte.
Dacă nu voi supraviețui, mergeți la fratele meu.
La revedere, iubiții mei, la revedere.”
Mesajul găsit de William a fost transmis ziarului local. A fost publicat în ediția de a doua zi și în următoarele zile a ajuns și în alte ziare din Marea Britanie. Mesajele în sticle erau știri populare pentru presa vremii. Ziare importante precum “Times of London” și “New York Times” tipăreau adesea astfel de mesaje, iar alte ziare naționale și regionale le dedicau rubrici regulate, deseori intitulate „Mesaje din Mare”.
Semnificația completă a mesajului marinarului Neel a devenit clară la scurt timp după publicare.
“S.S. Stella” era un feribot britanic de pasageri care naviga între Southampton și Insulele Canalului. A naufragiat din cauza ceții dense pe stâncile de la Casquets, la nord de Guernsey, în martie 1899, cu pierderea a aproximativ 105 pasageri și membri ai echipajului.
Nu s-a păstrat o listă oficială a pasagerilor, iar prezența unui R. Neel la bord nu a fost confirmată. Cercetările la adresa din Cardiff au arătat că un bărbat numit Neel locuise acolo, dar „se presupunea că a plecat la Bradford”, unde nu se mai știa nimic despre el. Doamna Abigail Neel nu a putut fi găsită.
Ultimele momente ale navei Stella - ilustrație din "London News", aprilie 1899
Acesta este doar unul dintre sutele de mesaje în sticle, cutii și conserve aduse de mare pe țărmurile britanice și ale altor țări în epoca navigației cu aburi și vele. Mesajele povesteau despre nave care se scufundau, vapoare dispărute ori marinari naufragiați și conțineau despărțiri emoționante, declarații romantice sau confesiuni intrigante. Unele au rezolvat mistere ale vaselor și echipajelor dispărute, în timp ce altele au creat mistere noi, încă nerezolvate.
Până la apariția telegrafului, la începutul secolului XX, o navă care trecea dincolo de orizont și ieșea din raza vizuală a uscatului pierdea comunicarea cu portul de origine timp de zile, săptămâni sau luni. Dacă era observată de o altă navă, aceasta putea transmite vești despre locația sa. Însă nu toate navele ajungeau în siguranță.
Navigația era incredibil de periculoasă. Sute de vase se pierdeau pe mare în fiecare an, poate răsturnate de valuri, izbindu-se de stânci sau cuprinse de flăcări. O singură furtună putea scufunda zeci de vase sau distruge flote întregi. Cele care nu se scufundau deviau uneori de la curs, lăsând ocupanții fără hrană și apă. Echipajele pluteau adeseori în nave avariate, în bărci de salvare sau agățate de resturi. Deseori, după dezastre maritime, mesajele în sticle erau considerate „mijlocul de comunicare între cei vii și cei morți”.
Multe dintre mesajele aduse de valuri la acea vreme reprezentau ultimele cuvinte ale marinarilor în pericol, care nu aveau să mai calce vreodată pe uscat. Altele conțineau confesiuni sau apeluri de ajutor ori erau secrete de familie și ridicau întrebări care nu puteau fi întotdeauna lămurite. Fiecare mesaj conținea o poveste personală fascinantă.
Mesajele în sticle au început să devină frecvent folosite de departamente guvernamentale și societăți de cercetare pentru a studia curenții oceanici, în special în secolele XIX și începutul secolului XX.
Mesaj lansat în 1906 de biologul marin George Parker Bidder și găsit în 2015
În zilele noastre, sticlele sunt lansate în ape de oceanografi pentru a studia curenții globali. În anul 2000, Eddy Carmack, cercetător în domeniul climei la “Institutul de Științe Oceanice al Canadei” a început “Proiectul Sticlelor în Derivă”, pentru a studia curenții din jurul Americii de Nord.
În epoca digitală de astăzi, un mesaj în sticlă nu este doar o formă de comunicare, ci o experiență deosebită. Este un obiect tangibil, aievea. Devine o amintire neprețuită și te apropie în timp și spațiu de cel căruia îi trimiți mesajul într-un mod în care metodele moderne nu o pot face.
Fie că vrei să îți exprimi recunoștința ori afecțiunea sau vrei să spui cuiva drag “mi-e dor de tine”, scrisorile noastre oferă o emoție aparte, de care destinatarii își vor aminti mereu cu drag.
Dacă ai un mesaj pe care vrei să îl scriem sau dacă dorești să compunem noi mesajul, scrie-ne pe whatsapp la 0740 155 359 sau trimite-ne un email la contact@safiescrisori.ro și noi ne ocupăm de tot.
Scrisorile noastre bucură inimi!